TEAM ROMANIA Paris 2024
Team Romania Paris 2024
Analiza Paris 2024: unde a fost bine și unde a fost rău
Team Romania a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii: trei de aur, patru de argint şi două de bronz, clasându-se pe locul 23 în clasamentul pe naţiuni.Pe primele locuri ale clasamentului pe națiuni s-au aflat SUA,...
Team Romania Paris 2024
Delvine Relin Meringor a ocupat locul 7 în proba-probelor
Desfășurată chiar în ultima zi a Jocurilor Olimpice de la Paris, maratonul la feminin a fost tranșat pe ultimii metri. Victoria a revenit la mare luptă lui Sifan Hassan (Țările de Jos / 2h 22:55, nou record olimpic), care a fost...
Specialistul în nutriție
Specialistul în nutriție
Merele și beneficiile consumului lor pentru sănătate
Vechiul clișeu „mănȃncă un măr pe zi și vei ține doctorul la distanță’’ este perfect valabil din mai multe motive. Mărul este unul dintre cele mai cultivate și consumate fructe din lume, găsindu-se în peste 7.500 de soiuri. Evident, sunt cele...
Specialistul în nutriție
Ce să bei când ai ficat gras
Ficatul gras, așa cum sugerează numele, se referă la o acumulare excesivă de grăsime ȋn țesutul hepatic, avȃnd ȋn principal cauze alcoolice sau non-alcoolice, acestea din urmă fiind legate de stilul de viață, obezitate, diabet, deși ȋși face din ce ȋn...
Specialistul în nutriție
Mituri despre obezitate
Următoarele afirmații, surprinzător, ȋncă mai sunt considerate ca fiind reale. Totuși, ele nu sunt altceva decȃt mituri legate de subiectul obezitateIMC este întotdeauna precisIndicele de masă corporală (IMC) este utilizat pe scară largă, dar are limitări. De ce? Pentru că nu...
Specialistul în nutriție
Sărbătorile și jena din dreapta, sub coaste
Dacă simți așa ceva, sunt mari șanse să fie vezica biliară. Perioada Sărbătorilor ne confruntă frecvent cu probleme ce țin de alimentație și digestie. Vezica biliară este un organ mic, în formă de pară, situat sub ficat. Probabil că nu te gândești...
Gândire pozitivă
Gândire pozitivă
Rolul antrenorului în motivarea sportivilor
Climatul motivațional creat în jurul sportivului – fie el orientat spre îmbunătățire sau strict spre învingerea adversarilor – colorează experiența de zi cu zi a antrenamentului și competiției, influențând dorința sportivului de a se implica total. Iar în centrul tuturor acestor...
Gândire pozitivă
Climatul motivațional în echipă
Teoria autodeterminării ne-a arătat importanța satisfacerii nevoilor de autonomie, competență și relaționare: un sportiv care se simte autonom, capabil și susținut va avea o motivație profundă, rezistentă la eșecuri și obstacole.Dar pe lângă caracteristicile individuale, contextul social și de antrenament –...
Gândire pozitivă
Teoria autodeterminării și nevoile psihologice de bază
Motivația în sport este un construct complex, însă esențial pentru atingerea performanței și menținerea bucuriei de a practica. Am văzut cum motivația intrinsecă – alimentată de pasiune și interes autentic – este combustibilul cel mai durabil pentru succesul sportiv, în timp...
Gândire pozitivă
Motivația în sport
Motivația reprezintă forța internă care îi determină pe sportivi să își atingă potențialul maxim și să persevereze în antrenamente și competiții. Este acel impuls care face diferența între a abandona în fața primului obstacol și a continua cu pasiune, încredere și...
ȘTIRI
Aurelia Brădeanu a fost numită team mager la CSM București
Clubul Sportiv Municipal București a anunțat în urmă cu puțin timp revenirea Aureliei Brădeanu în staff-ul acestei grupări. Câștigătoare a Ligii Campionilor cu „Tigroaicele”, „Mica” a fost numită în funcția de team manager al echipei feminine de handbal. Cu echipa României...
Vlad Covaliu, cel mai bun sportiv al anului 2025 la Federația Română de Scrimă! Amalia s-a aflat și ea pe podium
Sabrerul Vlad Covaliu a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului la Federația Română de Scrimă, cu prilejul „Galei Laureaților anului 2025” de la sediul UniCredit Bank din Capitală, în timp ce sora sa Amalia Covaliu a fost aleasă cea...
Gândire pozitivă
Cum să facem parteneriat cu stresul competițional
Când ne simțim stresați sau suntem într-o situație care implică riscuri, presiune sau un grad ridicat de noutate, organismul nostru eliberează în cantități mari un hormon...
Gândire pozitivă
Cum să rămâi calm și stăpân pe tine ca sportiv, în situații stresante
Sportul nu este doar despre capacitățile fizice. În fața unui concurs important sau în situații stresante în mediul competițional sau de antrenament, abilitatea de a rămâne calm și stăpân poate face diferența dintre succes și eșec.
Gândire pozitivă
Tăria mentală
Percepția universală este aceea că sportivii trebuie să fie puternici atât fizic, cât și psihic, capabili să facă față cu brio oricărei situații. Se vorbește mult...
Discover
Trending
Aurelia Brădeanu a fost numită team mager la CSM București
Clubul Sportiv Municipal București a anunțat în urmă cu puțin timp revenirea Aureliei Brădeanu în staff-ul acestei grupări. Câștigătoare a Ligii Campionilor cu „Tigroaicele”,...
Vlad Covaliu, cel mai bun sportiv al anului 2025 la Federația Română de Scrimă! Amalia s-a aflat și ea pe podium
Sabrerul Vlad Covaliu a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului la Federația Română de Scrimă, cu prilejul „Galei Laureaților anului 2025” de...
Simona Radiș și Magdalena Rusu au fost premiate de CSA Steaua
remieră la Gala organizată de Clubul Sportiv al Armatei Steaua la Cercul Militar din București. Pentru prima dată, titlul de sportivul anului al grupării...
24 de sportivi români eligibili pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina 2026
Federația Română de Schi Biatlon a anunțat că în acest moment are 24 de sportivi eligibili pentru calificarea la Jocurile Olimpice de iarnă de...
Specialistul în nutriție
Specialistul în nutriție
Merele și beneficiile consumului lor pentru sănătate
Vechiul clișeu „mănȃncă un măr pe zi și vei ține doctorul la distanță’’ este perfect valabil din mai multe motive. Mărul este unul dintre cele mai cultivate și consumate fructe din lume, găsindu-se în peste 7.500 de soiuri. Evident, sunt cele...
Specialistul în nutriție
Ce să bei când ai ficat gras
Ficatul gras, așa cum sugerează numele, se referă la o acumulare excesivă de grăsime ȋn țesutul hepatic, avȃnd ȋn principal cauze alcoolice sau non-alcoolice, acestea din urmă fiind legate de stilul de viață, obezitate, diabet, deși ȋși face din ce ȋn...
Specialistul în nutriție
Mituri despre obezitate
Următoarele afirmații, surprinzător, ȋncă mai sunt considerate ca fiind reale. Totuși, ele nu sunt altceva decȃt mituri legate de subiectul obezitateIMC este întotdeauna precisIndicele de masă corporală (IMC) este utilizat pe scară largă, dar are limitări. De ce? Pentru că nu...
Specialistul în nutriție
Sărbătorile și jena din dreapta, sub coaste
Dacă simți așa ceva, sunt mari șanse să fie vezica biliară. Perioada Sărbătorilor ne confruntă frecvent cu probleme ce țin de alimentație și digestie. Vezica biliară este un organ mic, în formă de pară, situat sub ficat. Probabil că nu te gândești...
Rețete gustoase
Rețete gustoase
File de păstrăv cu morcovi baby și fenel în șofran
O rețetă de inspirație tunisiană, în care fileurile de păstrav Edenia se pregătesc rapid la cuptor și se servesc alături de morcovi baby sotați și fenel aromat cu șofran și suc de portocale. Poftă bună!
Rețete gustoase
Cod în stil italian
Un preparat rapid, lejer, numai bun pentru cină sau pentru prânz. Cod în stil italian, cu roșii cherry, ceapă, măsline, usturoi – delicios! Puteți dubla cantitățile pentru a folosi tot peștele din punga de File de cod atlantic Edenia. Ne trebuie:500 g...
Rețete gustoase
Înghețată cu căpșuni și zmeură
Ingrediente (4 bucăți)100g căpșuni de la Edenia100g zmeură de la Edenia1 lingură miere2 linguri iaurt grecescMod de prepararePunem fructele direct congelate în cana unui blender, împreună cu mierea și iaurtul. Mixăm până obținem un piure fin. Umplem forme de înghețată și...
Rețete gustoase
Înghețată de mango cu fistic
Ingrediente200g mango bucăți de la Edenia50g fistic crud3 linguri smântână (am folosit cu 25% grăsime)100ml lapte2 linguri fulgi de cocos2 linguri miereMod de prepararePunem toate ingredientele în vasul unui blender, mango direct congelat.Mixăm până obținem o cremă fină.Umplem forme pentru înghețată...
Rețete gustoase
Brioșe cu ananas și fulgi de cocos
INGREDIENTE (8 brioșe)1 ouO lingură zahăr100g unt cu 65% grăsime pe care îl topim (sau ulei de cocos)120mL lapte de vacă 3.5% grăsime (sau lapte vegetal)150g făină albă de grâu tip 0002 lingurițe praf de copt bio40g fulgi de cocos150g ananas...
Rețete gustoase
Crumble de ananas caramelizat
Ingrediente (2-3 porții)1 pungă ananas bucați de la Edenia35g fulgi de cocos2 lingurițe zahăr50g unt rece (am folosit cu 65% grăsime)75g făina albă de grâuMod de prepararePunem ananasul congelat într-o crăticioară la foc mic împreună cu o linguriță de zahăr. Lăsăm...
Rețete gustoase
Galette cu vișine
Galette cu vișine este de fapt ceea ce popular numim o tartă rustică, preparat care a acaparat instagramul zilelor noastre. Aromată, plină de culoare și cu un gust irezistibil, acest desert cu siguranță te va cuceri.Ingrediente1 pungă Visine Edenia 450 g200 g...
Rețete gustoase
Tartă cu conopidă și roșii uscate
O tartă sărată, rapid de făcut, dacă folosiți un aluat de tartă cumpărat.Este numai bună de luat pachețel la școală sau la serviciu, pentru micul dejun, prânz sau cină.Ne trebuie:un aluat pentru tarte (500 g)3 ouă200 ml smântână lichidă100 g mozzarella5-6...
Rețete gustoase
Ciorbă de fasole cu afumătură și ceapă
Ingrediente1 pungă de Legume pentru Ciorbă de Fasole 450 g Edenia3 căței de usturoi4 linguri de bulion300 g bacon/kaiser afumat/ ciolan afumat1 linguriță cimbru3 foi dafinsare și piper după gust1/2 legătură pătrunjel / tarhon1/2 legătură mărar1 ceapă roșie pentru servireMod de preparare1. Fierbem...
Rețete gustoase
Cod în stil italian
Un preparat rapid, lejer, numai bun pentru cină sau pentru prânz. Cod în stil italian, cu roșii cherry, ceapă, măsline, usturoi – delicios! Puteți dubla cantitățile pentru a folosi tot peștele din punga de File de cod atlantic Edenia. Ne trebuie:500 g...
ȘTIRI
Aurelia Brădeanu a fost numită team mager la CSM București
Clubul Sportiv Municipal București a anunțat în urmă cu puțin timp revenirea Aureliei Brădeanu în staff-ul acestei grupări. Câștigătoare a Ligii Campionilor cu „Tigroaicele”, „Mica” a fost numită în funcția de team manager al echipei feminine de handbal. Cu echipa României...
Vlad Covaliu, cel mai bun sportiv al anului 2025 la Federația Română de Scrimă! Amalia s-a aflat și ea pe podium
Sabrerul Vlad Covaliu a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului la Federația Română de Scrimă, cu prilejul „Galei Laureaților anului 2025” de la sediul UniCredit Bank din Capitală, în timp ce sora sa Amalia Covaliu a fost aleasă cea...
Gândire pozitivă
Motivația pentru performanță
”Oferiți-le rădăcini în performanță și dați-le aripi să zboare!” (Robert Heller)Motivatia reprezintă energia care impulsionează, direcționează și susține sportivul către și în performanță. Motivația reprezintă sinele...
Gândire pozitivă
Dar dacă… Sau anxietatea anticipatorie în rândul sportivilor
Sportivii sunt, în general, persoane puternice din punct de vedere mental, rezilienți, adaptabili și cu o puritate psihică aparte. Totuși sportul, și mai ales performanța, implică...
Gândire pozitivă
Jocurile olimpice
Cel mai important lucru în viață nu este să triumfăm, ci să câștigăm luptele cu noi înșine
Discover
Trending
Aurelia Brădeanu a fost numită team mager la CSM București
Clubul Sportiv Municipal București a anunțat în urmă cu puțin timp revenirea Aureliei Brădeanu în staff-ul acestei grupări. Câștigătoare a Ligii Campionilor cu „Tigroaicele”,...
Vlad Covaliu, cel mai bun sportiv al anului 2025 la Federația Română de Scrimă! Amalia s-a aflat și ea pe podium
Sabrerul Vlad Covaliu a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului la Federația Română de Scrimă, cu prilejul „Galei Laureaților anului 2025” de...
Simona Radiș și Magdalena Rusu au fost premiate de CSA Steaua
remieră la Gala organizată de Clubul Sportiv al Armatei Steaua la Cercul Militar din București. Pentru prima dată, titlul de sportivul anului al grupării...
24 de sportivi români eligibili pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina 2026
Federația Română de Schi Biatlon a anunțat că în acest moment are 24 de sportivi eligibili pentru calificarea la Jocurile Olimpice de iarnă de...
Judo la cel mai înalt nivel la Cluj! Când au loc Europenele pe echipe mixte
Federația Română de Judo a anunțat pe site-ul său oficial că România va organiza pentru prima oară Campionatele Europene de echipe mixte din 2027,...
Video

Romania For Gold, un proiect în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român
00:15

Romania For Gold susține România!
00:15

Hai Team Romania!
00:15

Un parteneriat pentru performanță
02:04

Robert Glință este Romania For Gold
01:09

Echipajul de canoe dublu 1000 de metri Cătălin Chirilă-Victor Mihalachi - La masă cu Team Romania
02:05

„Acvilele”, lotul feminin olimpic de baschet 3x3 al României - La masă cu Team Romania
02:38
RECOMANDĂRI
De vorbă la masă
Robert Glință, înotătorul român, campion european
Suntem Romania For Gold, proiectul Edenia care vorbește despre importanța nutriției în sport și în viață, și am vrut să aflăm chiar de la sportivi care sunt preferințele lor culinare și mai ales cât de important este pentru ei să știe ce mănâncă.
De vorbă la masă
„Acvilele”, lotul feminin olimpic de baschet 3×3 al României
Cât de mare atenție acorzi nutriției tale? În ce măsură crezi că îți influențează performanța? Îți place să bei smoothie? Care e mâncarea care îți aduce aminte de un moment plăcut din trecut? – sunt doar câteva din întrebările pe care...
De vorbă la masă
Echipajul de canoe dublu 1000 de metri Cătălin Chirilă-Victor Mihalachi
Care este cheia succesului pentru sportivii calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo?https://youtu.be/b4izyeqKyAcSuntem Romania For Gold, proiectul Edenia care vorbește despre importanța nutriției în sport și în viață, și am vrut să aflăm chiar de la sportivi care sunt preferințele lor...


