Decizie istorică în handbalul românesc! Se acordă protecție împotriva străinilor. Ce mesaj a dat Mihai Covaliu

S-a trecut peste „Legea Novak” în handbal destul de facil. Dacă baschetul, voleiul și rugby-ul s-au „mișcat” și au protejat sportivul român, în handbal situația a fost mereu confuză.

Federația Română de Handbal a organizat la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, o întâlnire de lucru cu reprezentanții echipelor de ligă națională din România (masculin și feminin) în cadrul căreia s-a discutat strategia federației privind participarea sportivilor români și timpul acordat acestora în jocurile organizate de FRH.

Rezultatul acesteia se va concretiza în elaborarea regulamentelor de desfășurare a ambelor competiții în sezonul competițional 2025 – 2026. La eveniment au participat și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, și secretarul general al COSR, George Boroi.

S-a decis, cu majorității cluburilor, ca pe foaia de joc să fie minimum 8 sportivi români din 16, iar staff-ul tehnic poate folosi ulterior câți jucători dorește.

„Le mulțumesc foarte mult cluburilor că au răspuns cu promptitudine solicitărilor federației. Scopul este să găsim soluții să devenim mai buni, să vedem cum putem să ajutăm sportivii români, să ajungem cât mai repede la performanțele pe care toți ni le dorim.

În primul rând, trebuie să-i determinăm pe sportivii noștri să fie mai responsabili, să-și dorească mai mult performanța, să obținem rezultate la nivel de club și de echipe naționale. Au fost discuții și propuneri pentru a introduce în regulamentele noastre prezența pe raportul de joc a unui număr minim de jucători români.

Au fost propuneri pentru 7 și 8 jucători. Și asta s-ar traduce prin 50% dintre jucătorii înscriși pe raportul de joc să fie de naționalitate română. Nu în teren, pe raportul de joc, antrenorii având libertatea să introducă în teren jucătorii care consideră că sunt cei mai pregătiți pentru a obține rezultatul dorit”, a declarat președintele FRH, Constantin Din.

Nu s-a luat în calcul schimbarea formatului competițional și nici nu se ia în momentul de față. În sezonul următor vom funcționa la fel. O să vedem care va fi situația economică din țară și în funcție de aceste aspecte vom decide, și poate vom găsi un format mai potrivit pentru jucătorii noștri
Constantin Din

Președintele FRH, Constantin Din, va prezenta propunerile cluburilor în viitoarea ședință a Consiliului de Administrație, iar apoi membrii din CA vor hotărâ prin vot ce soluții vor alege pentru a mulțumi majoritatea cluburilor.

Ce spune Mihai Covaliu?

„Eu cred că trebuie să începem să ne uităm la ce se întâmplă în jurul nostru, ce se întâmplă și în Ungaria, și în Franța, și în toate celelalte țări. Nu putem face noi altfel decât se face la ora actuală în Europa și să nu avem rezultate. Alegeți modelul cel mai performant și faceți performanță.

La nivel de cluburi văd că există o concurență acerbă, atât la băieți, cât și la fete. Pe noi, la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, ne interesează mai mult echipa națională. Cred că este datoria noastră a tuturor să tragem în aceeași direcție și pentru echipa națională, pentru că iar va trece timpul și ajungem din nou în fața calificărilor pentru Jocurile Olimpice și ajungem din nou să fim foarte aproape, dar să nu ne îndeplinim obiectivul.

Eu cred că putem să realizăm acest lucru. Vă rog pe toți să dați o mână de ajutor și să reușim să facem acea echipă națională de care să fim cu toții mândri, care să reprezinte România la cele mai importante competiții. Dacă cineva are nevoie de un sprijin sau un sfat, noi suntem aici”, a declarat Mihai Covaliu.

Discover

Fuelled by

spot_imgspot_img

Romania for Gold

Aurelia Brădeanu a fost numită team mager la CSM București

Clubul Sportiv Municipal București a anunțat în urmă cu puțin timp revenirea Aureliei Brădeanu în staff-ul acestei grupări. Câștigătoare a Ligii Campionilor cu „Tigroaicele”,...

Vlad Covaliu, cel mai bun sportiv al anului 2025 la Federația Română de Scrimă! Amalia s-a aflat și ea pe podium

Sabrerul Vlad Covaliu a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului la Federația Română de Scrimă, cu prilejul „Galei Laureaților anului 2025” de...

Simona Radiș și Magdalena Rusu au fost premiate de CSA Steaua

remieră la Gala organizată de Clubul Sportiv al Armatei Steaua la Cercul Militar din București. Pentru prima dată, titlul de sportivul anului al grupării...

24 de sportivi români eligibili pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina 2026

Federația Română de Schi Biatlon a anunțat că în acest moment are 24 de sportivi eligibili pentru calificarea la Jocurile Olimpice de iarnă de...

Judo la cel mai înalt nivel la Cluj! Când au loc Europenele pe echipe mixte

Federația Română de Judo a anunțat pe site-ul său oficial că România va organiza pentru prima oară Campionatele Europene de echipe mixte din 2027,...